ONRC
 MinimizeMaximize
Pagina de ajutor
 
Serviciul online InfoCert funcționeaza non-stop, exceptând perioade de mentenanță sau intervenție tehnică asupra sistemului

Serviciul online InfoCert furnizează certificate constatatoare și furnizare informaţii în flux automat

Întrebări frecvente

Serviciul online INFOCERT functionează non-stop...    cu restricționări automate de 10 min, când apar blocaje la servere din cauza suprasolicitării ...suport tehnic la infocert@onrc.ro


         ATENȚIE !!   

Vă recomandăm să urmăriți filmul de prezentare InfoCert cu paşii de completare explicită a cererii InfoCert.



Suport tehnic


     -> Trimiteti mesaj pe adresa : infocert@onrc.ro pentru intrebari sau sesizari
    sau puteți accesa Zona de asistenta din portalul ONRC, opțiunea Întrebări frecvente , unde scrieti sesizarea, precizand adresa de e-mail unde veti primi raspunsul


Cuprins





ATENȚIE !!    Restricționări

Vă informăm că în timpul zilei apar momente "critice", când sunt probleme majore de supraîncărcare a serverelor cu sute de solicitari online sau când apar erori la semnarea electronică a documentelor prin serviciul web de la CertSign.
În aceste situații blocante, este restricționat temporar accesul la serviciile online, prin faptul că la căutarea firmei nu vă mai lasă să o selectați, prin mesajul "Din cauza supraîncărcării sistemului, procesarea solicitării informațiilor este suspendată temporar.Vă rugăm să încercați mai târziu !", caz în care se așteaptă 10-15 min până când echipa tehnică intervine și este remediată situația (sau câteva ore până se remediază problema la CertSign).

Utilizatorul este rugat să aștepte 10-15 min (sau câteva ore, daca este eroare CertSign) până se deblochează, apoi se începe o cerere nouă.



ATENȚIE !!    RETURNARE

Atunci când sistemul are blocaje tehnice, nu poate genera în timp util documentul, urmând ca tranzacția efectuată să fie anulată AUTOMAT de către procesatorul de plăți EuPlatesc.ro. În acest caz, suma reținută la cererea RETURNATA se vor restitui în cont în următoarele 5-7 zile lucrătoare, depinzând de banca emitentă a cardului.
În acest caz, utilizatorul va completa o nouă cerere și va efectua o nouă plată

Vă informăm că documentele Infocert livrate în cursul anilor 2014 - 2020 au fost arhivate și nu mai sunt disponibile pentru a fi descărcate din
pagina « Detalii » a cererii. Utilizatorul trebuie să le solicite punctual la adresa de suport infocert@onrc.ro



    ATENȚIE !! Cum se validează plata!!
  Regula de bază la o cerere Infocert este să plătiți în aceeași zi în care ați transmis solicitarea în sistem, în interval de 2 ore de la transmitere. Dacă depășiți 2 ore, trebuie să faceți o altă cerere pentru a efectua plata, altfel cererea nu va fi procesată și va fi RETURNATA!


Cerere nouă

->Trebuie să folosiţi opțiunea InfoCert (1-a poziție în meniul din stânga "Servicii online RC" ) pentru a completa cerere nouă în vederea obținerii unui certificat constatator livrat în flux automat (maxim 30 min).


-> Înainte de accesarea serviciului INFOCERT
, dacă doriți ca informațiile să fie actualizate conform ultimei cereri de înregistrare / mențiune depuse la Registrul Comerțului, trebuie să verificați în prealabil stadiul cererii folosind opțiunea Stadiu dosar din portalul ONRC. Cererea de înregistrare/ mențiune pe care o urmăriți este finalizată, în ziua indicată de termenul de eliberare, doar dacă stadiul cererii este:
Cerere trimisa pentru ridicare sau Cerere ridicata.

Utilizatorul poate să solicite punctual informații/ explicații pe e-mail, folosind adresa aferentă ORCT-lui de care aparține firma, de pe site-ul onrc.ro -> Contact -> Retea ONRC , cu privire la:
1) motivul amânării unei anumite cereri de înregistrare/ mențiune
2) observațiile primite sau dacă nu a primit rezoluția de la ORCT
3) date eronate în certificatul constatator livrat, neconforme cu documentele suport depuse la Registrul Comertului (informații de identificare, date cu privire la asociați, sediu etc.)

Dacă cererea de înregistrare/ mențiune a fost depusă ONLINE prin portalul ONRC, se poate accesa pagina "Detalii" a cererii, pentru a vedea dacă sunt afișate observații, în cazul amânării soluționării. Pentru aceasta, folosiți opțiunea Cererile Mele din portal, tabul "Registrul Comertului/RBR", apoi completați criteriul de căutare ( data portal "De la") și apăsați butonul <<Cauta>>. Sistemul va afișa cererea și apăsați butonul <<Detalii>>



  • •   documentul solicitat se descarcă din pagina «Detalii» a cererii în maxim 15 minute
  • •   factura electronică este emisă automat de sistem și se descarcă din pagina «Detalii» a cererii
  • •   EuPlatesc.ro garantează restituirea automată a banilor în 5-15 zile, în cazul în care, din motive tehnice, documentul nu poate fi livrat sau când tranzacția de plata rămâne «Fără răspuns» în portalul ONRC

Vă informăm că atunci când cererea InfoCert rămâne în starea TRANSMISA, cauzele pot fi:
1) sistemul nu v-a condus direct la plata: trebuie sa reveniti pe cerere folosind butonul «Modifica» de la nivelul cererii.
Procedați în felul următor:
      1. alegeți InfoCert din portal și apăsați butonul "Vizualizare cereri"
      2.căutați cererea folosind unul din criteriile afișate (exemplu: data portal)
      3. alegeti cererea dorită din lista cererilor afișate
      4. folosiți opţiunea «Modifica» de la cererea aleasă
, care va conduce la pasul de "Plata"
2) tranzacția este neconfirmata de banca, "Fara raspuns": suma plătita este blocata temporar la bancă, dar nu este deloc incasata de ONRC ! Procesatorul de plăți EuPlatesc.ro, care este apelat la plata cu cardul, solicită automat anularea acestor tranzacții neîncasate, dupa ce expiră perioada de hold, 3-5 zile lucrătoare, iar banca emitentă deblochează suma reținuta în contul dumneavoastră. Soluția este să faceți o nouă cerere și o nouă plată .
Pentru alte detalii, contactați procesatorul de plăți Euplatesc.ro



ALTE MODALITĂȚI DE TRANSMITERE SOLICITARE (care sunt distincte de Infocert) !!
- completați un formular electronic "Comanda eliberare acte" (identic cu cel de la ghiseu) folosind opțiunea din portalul ONRC - Eliberari documente daca dețineți semnătură electronică : transmiteti solicitarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului - consultați Ghidul de completare
- trimiteți solicitarea prin e-mail catre ONRC (onrc@onrc.ro) : vi se va trimite un formular de completat offline
Efectuați plata prin ordin de plată/ internet banking .


    Verificați starea cererii și aflați modalitatea de rezolvare, astfel:

  

Stare cerere



Modalitate de rezolvare


  1.

IN PROCESARE




•   Plata a fost aprobată și sistemul procesează documentul solicitat, după care folosiți butonul «Detalii» de la cerere și accesați linkul "Descarca".


  2.

RETURNATA sau
IN RETURNARE







•   Sistemul a avut anumite blocaje tehnice și nu a putut genera documentul, urmând ca tranzacția efectuată să fie anulată de către procesatorul de plăți EuPlatesc.ro.
În acest caz, utilizatorul va completa o nouă cerere și va efectua o nouă plată.
Banii reținuți la cererea IN RETURNARE/ RETURNATA se vor restitui în cont în următoarele 3-5 zile lucrătoare, depinzând de banca emitentă a cardului.



  3.

LIVRATA









•   Cererea este finalizată și puteți descărca documentul și factura folosind butonul «Detaliii» de la nivelul cererii.Procedați în felul următor:
      1. alegeți InfoCert din portal și apăsați butonul "Vizualizare cereri"
      2.căutați cererea folosind unul din criteriile afișate (exemplu: data portal)
      3. alegeti cererea dorită din lista cererilor afișate
      4. folosiți opţiunea «Detalii» de la cererea aleasă pentru a intra în pagina «Detalii», cu link-urile de descărcare la document și la factura aferentă



  4.

TRANSMISA și
plata FARA RASPUNS












Dacă verificați tranzacția in portalul ONRC, folosind linkul de la secțiunea Plățile mele din portal, starea tranzacției este "Fără răspuns", înseamnă că suma plătită va rămâne blocată ("hold") până când expiră perioada de reținere.
Precizăm că tranzacția NU este încasată, deoarece NU s-a primit automat răspunsul de la bancă din cauza unor întreruperi/blocaje etc..
Conform procedurii stabilite, după 5 zile de la efectuarea plății, procesatorul de plăți EuPlatesc.ro va solicita către banca emitentă a cardului, restituirea automată a sumelor reținute.
În aceste condiții, vă recomandăm să efectuați o nouă cerere si să vă relogați după efectuarea plății pentru ca sistemul să poată confirma tranzacția.





  5.

TRANSMISA" și
NU a fost efectuată plata online


•   NU ați efectuat plata online, de aceea vă rugăm să intrați pe cerere folosind butonul «Modifică», care vă conduce la pasul "Plată online"


  6.

PLATA NEAPROBATA

•   Verificați întâi MOTIVUL REFUZULUI, folosind secțiunea Plățile mele din portal.
Pentru alte detalii despre tranzacțiile efectuate aveți următoarele modalități de contactare directă a procesatorului de plăți EuPlatesc.ro :
      trimiteti un mesaj pe e-mail: info@euplatesc.ro sau la telefon +40 371 335 807 - de luni până vineri în intervalul orar 08:00 - 20:00 


FLUXUL CERERII INFOCERT        Pașii de urmat

Fluxul de completare a datelor necesare pe cererea Infocert, conţine mai mulţi paşi/ secţiuni care se succed, fiind posibilă trecerea/ revenirea la « Pasul urmator » / « Pasul precedent » prin butoane explicite.
 Pentru a reveni pe o cerere în COMPLETARE sau TRANSMISĂ , folosiți linkul InfoCert și butonul Vizualizare cereri, apoi căutați cererea folosind unul din criteriile afișate, după care alegeți una din cereri și opţiunea « Modifică » .

Vizualizaţi fluxul


Tipuri certificate

Puteți consulta capitolele afișate în documentele eliberate prin serviciul InfoCert:
    ATENȚIE !! La fimele RADIATE se selectează "Certificat constatator de bază" , iar in acest caz este afișata SITUATIA FIRMEI LA DATA RADIERII și conține inlusiv informații privind motivul radierii si repartizarea activelor


    FACTURI ONLINE:   Serviciul InfoCert este exclusiv online şi factura este emisă cu datele de facturare completate de solicitant prin alegerea profilului dorit.
    •   Pentru respectarea normelor fiscale privind emiterea corectă a facturilor electronice prin serviciul online INFOCERT, vă informăm că atunci când constatați că factura emisă ESTE GREȘITĂ, puteți solicita STORNAREA și CORECȚIA acesteia pe adresa infocert@onrc.ro și după ce veți primi răspunsul, veți accesa pagina «Detalii» a cererii și butonul
    «Facturi stornate/modificate» care afișează linkurile de descărcare pentru aceste facturi .



Pentru profesioniștii radiați, puteți solicita raport istoric, la un tarif de 250 lei/raport, folosind următoarele modalităţi:


  Precizări:
                Următoarele certificate NU se eliberează prin serviciul online InfoCert:

  • •   certificatul constatator de persoană se eliberează în baza unui act de identitate, la ghișeu sau prin corespondență
  • •   certificatul constatator de autorizare pe Legea 359/2004 se emite în momentul avizării activităţilor la sediu
    Pentru a obține aceste aceste tipuri de certificate puteţi folosi următoarele modalităţi de acces:




    Documentele furnizate prin InfoCert se supun dispoziţiilor Legii nr. 455/2001, privind semnătura electronică (cu modificările şi completările ulterioare) şi dispoziţiilor Legii nr. 451/2004 privind marca temporală (cu modificarile şi completările ulterioare) şi conţin următoarele elemente de siguranţă:
  • • Semnătura electronică calificată - asigură autenticitatea, integritatea, non-repudierea (certitudinea că a fost emis de către ONRC), confidenţialitatea documentului şi este legată de datele în formă electronică la care se raportează, în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă;
  • • Marcare temporală – asigură o amprentă unică a documentului, care atestă faptul că documentul a fost emis la data şi ora precizată, confirmând existenţa informaţiilor semnate la un anumit moment de timp;
  • • Watermark (marcaj grafic pe fundalul doumentului) - reprezintă o modalitate de protecţie a documentului, ce împiedică falsificarea sau copierea neautorizată a acestuia;
  • • Cod de bare – cod unic de identificare aplicat documentului, care oferă avantajul de a codifica informaţii despre cererea prin care s-a eliberat documentul, printr-un şir de caractere, care ulterior poate fi verificat prin accesarea funcţionalităţii de "Verificare document" din cadrul serviciului online InfoCert.


A . Completare cerere nouă Sus

1.  Solicitant  

Se creează un profil nou folosind butonul «Adaugă», după care se salvează și se selectează persoana fizică nou adăugată din listă
•      Pentru solicitantul cetăţean român se completează obligatoriu localitatea, actul de identitate, seria şi numărul
•      Se poate modifica, șterge sau alege un profil din listă

În cazul în care persoana fizică care formulează cererea are calitatea de reprezentant/împuternicit al unei persoane juridice, trebuie introduse datele persoanei fizice, iar ulterior pe flux, în momentul în care documentul generat şi semnat electronic este disponibil în portal, sistemul activează un link pentru completarea datelor de facturare, unde se poate alege profilul de facturare pe o persoană juridică (firmă înregistrată sau nu la Registrul Comerţului).

2.  Solicitare 

•   Se optează pentru «Cautare nouă dupa unul din criterii» şi se acţionează butonul «Caută»:

  • • Numărul de ordine în RC
  • • Cod Unic de Inregistrare
  • • Denumire   

•  Se poate alege o firmă căutată în cererile anterioare şi se acţionează butonul «Selecteaza»
•    În  secţiunea «Firme rezultate în urma cautarii» , se apasă semnul + din dreptul firmei căutate 
•    Firma va aparea adăugată în secțiunea «Firma solicitată»; aceasta poate fi ștearsă apasând semnul x și se reia procedura de  căutare

 

3.  Tip document  

•   Se alege tipul de document (certificat constatator sau furnizare informaţii)
•    Se alege obligatoriu motivul solicitării (la ce va servi documentul)

  
După ce a fost selectat tipul de document va fi afişată suma de plată.

 

4.  Transmitere solicitare

•     Sunt afişate în sumar informaţiile despre solicitant, suma de plată, motivul, tipul documentului şi firma aleasă.
•    La acest pas, dacă solicitantul acceptă datele, apasă butonul «Transmitere solicitare»
Este răspunderea utilizatorului să verifice şi să se asigure că firma aleasă este corectă, deoarece în momentul plăţii nu mai poate reveni la paşii anteriori.
Atenţie! În cazul în care, după transmiterea solicitării, din motive de supraîncărcare a portalului, sistemul nu afişează direct pagina "Tip Plata", utilizatorul trebuie să acceseze opţiunea «Vizualizare cereri», unde va selecta cererea curentă din listă şi va folosi butonul "Modifica", care îl va conduce la pasul "Tip Plata".

 

5.  Date facturare 

Pe fluxul cererii, dupa transmiterea solicitarii si inainte de plata efectiva, utilizatorul completeaza datele de facturare la pasul «Profil factură»
•        Pentru a completa profilul, care va apărea pe factură, se foloseşte unul din butoanele «Adaugă profil persoană juridică» sau «Adaugă profil persoană fizică»
•        La profil persoană fizică se completeaza datele de identificare, inclusiv adresa de facturare obligatorie si se apasă butonul «salvează».
•        La profil persoană juridică se caută societatea după CUI, iar sistemul va căuta firma și va afișa datele de identificare, după care se apasă butonul «salvează».
•        Pentru utilizatorii străini, care îşi aleg la adresă o ţară străină, nu este necesară completarea codului fiscal
•        Noul profil de facturare adăugat va apărea în lista cu titlul «Profiluri de facturare».
Atenţie ! Pentru a continua trebuie sa alegeţi profilul adăugat prin click pe iconiţa din coloana «Selectează»

•        La pasul «Factură» este afişat profilul ales pentru a fi verificate de utilizator
•        Dupa ce se apasă «Plătește» , sistemul afişează pasul «Plată», unde sunt afişate informaţiile despre tranzacţie (obiectul tranzacţiei şi suma de plată) și se apasă «Plătește Online», «Renunță la plată» sau «Inapoi» la pasul precedent

6.  Plata

•     Dupa ce se apasa «Plateste Online», utilizatorul este redirectat catre pagina securizata a procesatorului de plăţi online EuPlătesc.ro - SC EuroPayment Services s.r.l., unde face plata folosind un card bancar valid.
Cand efectuaţi "plata" banii nu se transferă in contul ONRC, ci vor rămâne blocaţi în contul dvs. până la confirmarea de recepţie a documentului solicitat în portal, după care suma se încasează.

Procesatorul de plăţi EuPlatesc.ro garantează, asigură şi răspunde de reuşita şi securitatea plăţii și poate fi contactat prin HelpDesk EuPlatesc.ro

Sunt acceptate la plată orice tip de card emis sub sigla Visa sau MasterCard, carduri de tip electron (fără cod de securitate CVV2/CVC2), carduri înrolate în sistemul 3dSecure, carduri de salarii, etc. :


   Visa MasterCard
   Classic Maestro
   Electron Mastercard

•     După apăsarea butonului «Plăteşte online», utilizatorul este redirectat către pagina securizată de autorizare a procesatorului de plăţi, unde utilizatorul trebuie să completeze datele de autentificare ale cardului:
•    Numărul de card
•    Data expirării
•    Numele de pe card
•    Codul CVV/CVC localizat pe spatele cardului, aşa cum este indicat în imagine
•    La cardurile înrolate în sistemul 3D Secure, se mai face o redirectare către pagina băncii emitente a cardului, unde este folosit un protocol specific de autentificare cu credenţiale de securitate «3D Secure»


•     După efectuarea cu succes a plăţii, apare mesajul «Tranzacţia a fost  aprobată», afişând detalii despre plata efectuată
•    Solicitarea a fost salvată şi s-a iniţiat generarea documentului, iar cererea poate fi vizualizată prin click pe link-ul  «aici»
•    Informaţiile despre tranzacţie sunt transmise pe adresa de email a solicitantului
•    În situaţia în care, din motive tehnice, documentul nu a fost livrat, se va trimite mesaj de informare pe adresa de email a solicitantului, iar suma plătită se va returna în contul de card.


•     Dacă plata a eşuat din diverse motive, care depind de răspunsul primit de la procesatorul de plăţi, apare mesajul "Tranzacţia a fost refuzată". Folosind opţiunea "Plăţile mele" se pot obţine detalii despre motivele refuzului, care pot fi: "Transaction declined", "Error in CVC2 or CVC2 Description fields","Not sufficient funds", "Expired card" sau "Time-out at issuer","Do not Honour".
•    Utilizatorul primeşte pe e-mail notificare în acest sens, pentru ca ulterior să poată relua plata pe aceeaşi cerere, cu un card bancar valid .

Puteți contacta procesatorul de plăţi EuPlatesc.ro prin HelpDesk EuPlatesc.ro

•    Se poate întâmpla ca tranzacţia să fie "Fără răspuns", caz în care, datorită unor întreruperi, nu a fost primit mesajul de răspuns de la procesatorul de plăţi EuPlătesc.ro în portalul ONRC.
Pentru astfel de plăţi neconfirmate de sistem, fluxul cererii se opreşte şi nu se generează documentul solicitat. Dacă suma a fost reţinută din cont, depinde în continuare de politica băncii emitente a cardului în cât timp va fi restituită. Pentru a obţine detaliile tranzacţiei, utilizatorul trebuie să trimită un e-mail pe adresa de suport infocert@onrc.ro.


7. Pagina «Detalii» a cererii  

Dupa efectuarea platii si aprobarea acesteia, sistemul conduce utilizatorul in pagina «Detalii document curent», unde sistemul afişează informaţii privind:

•         Tip document, număr portal, număr  verificare, număr înregistrare

•         Solicitant, adresă, tip document, motivul, dovada plăţii, factura
•         Stare solicitare/document

Utilizatorul va aştepta până când documentul semnat electronic va fi procesat si va fi disponibil în portal, caz în care sistemul va afisa link-ul «Descarca» pentru descărcarea documentului pdf şi link-ul «Descarca» pentru factură.


 

8.  Descarcă documentul PDF 

Documentul pdf, semnat electronic de ONRC, se descarcă din pagina «Detalii document curent » a cererii
•         Sistemul generează în timp util factura si documentul pdf
•         În dreptul etichetei «Document» apare link-ul «Descarca(pdf) », prin care se poate descărca documentul pdf (semnat electronic)
•         Solicitantul va fi informat pe email, atunci când documentul semnat electronic este disponibil în portal

Atenţie! Pe adresa de e-mail, declarată iniţial la înregistrarea contului în portal, se va transmite întreaga corespondenţă legată de tranzacţiile online efectuate prin accesarea acestui serviciu.Atragem atenţia că atunci când, în cadrul serviciului online InfoCert,  utilizatorul staţionează mai mult de 5 minute (ramâne într-o anumita pagină fără a mai efectua nicio acţiune), acesta va fi verificat prin introducerea codului Captcha.

 

B. Vizualizare cereri Sus

  • • Folosind opţiunea «Vizualizare cereri», accesată din pagina principală InfoCert sau din «Cererile mele» – «InfoCert», trebuie să completați cel puțin un criteriu de căutare (data portal/ număr portal/ data inregistrare/ număr inregistrare) pentru a putea regăsi cereri solicitate prin serviciul InfoCert. La dată se poate completa perioada (data de început - data sfârșit, sau data început sau data sfărșit
  • Apoi selectați o cerere pentru a vizualiza stadiul ei sau pentru a reveni în fluxul acesteia, astfel:
  • • butonul «Detalii» de la nivelul cererii afişează pagina «Detalii document curent», care oferă informaţii sumare despre cerere, număr de portal/ verificare/ înregistrare, solicitant, adresa, tip document, motiv, dovada plăţii, starea cererii şi permite continuarea fluxului cererii după efectuarea plăţii
  • • Atunci când documentul semnat electronic este generat în portal, sistemul afișează link-urile de descărcare a documentului pdf şi a facturii.
  • • butonul « Modifică» de la nivelul cererii, redirectează utilizatorul la pasul unde a rămas cererea, inclusiv pentru a efectua plata aferentă, după transmiterea cererii
  • • Dupa ce plata este aprobată, butonul « Modifică» nu mai produce niciun efect, fiind accesibil doar cel de «Detalii»

  

C. Plăţile mele Sus

•  Opţiunea Plăţile mele din portal oferă detalii despre tranzacţiile efectuate: starea plăţii, mesajul de răspuns al procesatorului de plăţi, suma de plată, data plăţii şi descrierea cererii

• Dacă procesatorul de plăţi refuză tranzacţia, din diverse motive, se poate relua plata revenind in fluxul cererii, folosind butonul « Modifică» de la nivelul cererii


D. Verificare document pdf semnat electronic Sus

Modalitatea tehnică prin care se poate verifica autenticitatea/validitatea documentului pdf semnat electronic, emis de serviciul online InfoCert, este simplă şi gratuită: trebuie instalat lanţul de încredere al furnizorului de semnătură electronică (certSIGN) şi configurată aplicaţia Adobe Reader pentru verificarea semnăturii electronice.

Aplicaţia Adobe Reader verifică automat validitatea semnăturilor electronice din documentele PDF deschise, cu condiţia să fie configurată în mod corespunzător şi să se instalaze lanţul de încredere al furnizorului de semnătură electronică (certSIGN).


1. Configurarea aplicaţiei Adobe Reader pentru verificarea semnăturii electronice

• Dacă nu este configurată corect, aplicaţiei Adobe Reader îi este imposibil să facă diferenţa între o semnătură electronică validă şi una invalidă. Prin urmare, afişează mesajul ”At least one signature has problems (Cel puţin o semnătură are probleme)” şi în cazul în care semnătura electronică este validă, dar şi în cazul în care semnătura nu este validă. În funcţie de versiunea aplicaţiei pe care o utilizaţi, după instalarea lanţului de încredere, urmaţi una din următoarele proceduri:

a) Configurarea Adobe Reader 8, 9 sau 10:

  • • la opţiunea "Edit" alegeţi "Preferences" (tasta Ctrl+K)
  • • din lista "Categories" din partea stângă a ferestrei "Properties", alegeţi categoria "Security"
  • • efectuaţi click pe butonul "Advanced Preferences" şi selectaţi fila "Windows Integration"
  • • bifaţi toate cele 3 căsuţe din fereastră şi efectuaţi click pe OK, pentru a salva modificările.

b) Configurarea Adobe Reader 11, DC:

  • • la opţiunea "Edit" alegeţi "Properties" (tasta Ctrl+k) şi din lista "Categories" din partea stângă, alegeţi categoria "Signature"
  • • efectuaţi click pe butonul More… din sectiunea "Verification"
  • • bifaţi cele două căsuţe de la secţiunea "Windows Integration" (Validating Signatures şi Validating Certified Documents) şi efectuaţi click pe OK, pentru a salva modificările.
    Alte detalii
2. Instalare lanţ de încredere certSIGN 

• Ce este un lanţ de încredere?


• Este o secvenţă ordonată de certificate, în care un certificat digital asigură autenticitatea certificatului anterior.


• Atunci când se verifică o semnătură electronică creată cu un certificat digital emis de certSIGN, este necesar să se instaleze lanţul de încredere al certSIGN.


• Pentru aceasta, avem nevoie de certificatul de root al certSIGN, sub care sunt emise toate certificatele certSIGN, precum şi de certificatul Autorităţii de Certificare care emite certificate calificate.  


• Pentru a instala certificatele autoritãţilor certSIGN, se face click pe linkul : lanţul de încredere şi se bifează :
  certSIGN® ROOT CA
  certSIGN® Qualified CA Class 3


• Instalarea certificatelor se poate face şi automat utilizând aplicaţia: certSIGN_Certificates_Installer

Informaţii de validare a semnăturii electronice

După parcurgerea acestor paşi, Adobe Reader va verifica validitatea semnăturilor electronice din documentele PDF pe care le deschideţi şi va oferi următoarele informaţii:
  •   Dacă semnătura este validă
  •   Dacă documentul a fost modificat după ce a fost semnat electronic
  •   Identitatea semnatarului
  •   Emitentul certificatului digital pe baza căruia a fost creată semnătura
  •   Perioada de valabilitate a certificatului digital
  •   Scopul în care poate fi utilizat certificatul digital
  •   Numărul serial al certificatului

Orice modificare adusă conţinutului documentului, după semnarea lui electronică, duce la invalidarea semnăturii.


3. Verificarea documentului pdf semnat electronic

• Se deschide fişierul pdf cu aplicaţia Adobe Reader. Veţi observa, după un timp de aşteptare (aprox. 1...5 sec.) necesar pentru verificarea online a semnăturii elecronice, că în partea de sus a paginii aplicaţiei Adobe Reader va apare un mesaj de validitate sau invaliditate a semnăturii electronice pentru documentul respectiv.
• Daca daţi click pe "Signature Panel", puteţi afla detalii despre semnătura electronică şi veţi putea verifica certificatul digital cu care este semnat documentul pdf.
• Semnătura electronică este aplicată pe prima/ultima pagină a documentului, fiind vizibile informaţiile aferente, inclusiv amprenta ştampilei emitentului.

 

E. Verificare document listat pe hârtie Sus

• Documentul listat pe hartie, obţinut prin serviciul online InfoCert (sigla InfoCert) sau primit de la ghişeu (sigla ONRC), are aplicat codul de bare în partea dreaptă-sus a fiecărei pagini. Acest cod, format dintr-un şir de caractere, oferă informaţii despre cererea prin care s-a eliberat documentul

• Pentru a verifica gratuit documentul, aveţi nevoie de un cont în portalul de servicii online al ONRC şi de un acord privind Termenii şi condiţiile afişate, pentru a accesa serviciul online InfoCert, opţiunea "Verificare document" .

• După introducerea codului de bare aferent documentului supus verificării, apăsaţi butonul "Verificare cod" şi sistemul va afişa unul din următoarele mesaje în funcţie de utilizator:

  1. • dacă documentul este verificat de acelaşi utilizator care a obţinut certificatul, se va afişa mesajul "Certificatul este emis dumneavoastră! "
  2. • dacă este verificat de alt utilizator şi documentul este valid, vor fi furnizate informaţii sumare despre cererea prin care a fost emis documentul
  3. • dacă este verificat de alt utilizator şi documentul este invalid, se va afişa mesajul: "Codul documentului verificat este invalid! "

F. Suport tehnic Sus

Puteţi folosi linkul din Zona de asistență - Întrebări frecvente opțiunea RC - Infocert pentru diverse probleme.

Înainte de utilizarea serviciului online InfoCert şi ori de câte ori apar nelămuriri, utilizatorul are obligaţia de a citi cu atenţie această pagină de ajutor a serviciului.

Sesizări se pot trimite pe adresa de suport: infocert@onrc.ro. 

Pentru identificarea problemei trebuie să precizaţi utilizatorul folosit şi numărul de portal primit la completarea solicitării.
 .

+

(pentru afişarea(+) sau închiderea(-) listei de răspunsuri, faceţi click pe întrebări)


Pentru asigurarea permanentă a calităţii informaţiilor accesate prin serviciul InfoCert, vă rugăm să ne comunicaţi orice situaţie atipică sau disfuncţionalitate pe care o sesizaţi, pe adresa de suport.

   

Vă mulţumim,

 Echipa InfoCert